Scurta istorie a Australiei

Aborigenii au locuit in Australia timp de zeci de mii de ani. Din acele vremuri, prin istoria orala, unele aspecte datand din vremuri antice au fost transmise de-alungul generatiilor sub forma de mituri si cantece.

Ramasite umane cu o vechime de aproximativ 40.000 de ani au fost descoperite la sud-vest de New South Wales. La primele contacte ale europenilor cu populatia aborigena, se estimeaza ca populatia aborigena a fost de aproximativ 350.000, in timp ce descoperirile arheologice recente sugereaza o populatie aborigena de 750.000.

Pana in anul 1788, populatia era impartita in 250 de natii diferite, multe dintre ele cu legaturi intre ele, iar in interiorul fiecarei natii existau mai multe clanuri, de la cateva persoane fiecare, pana la 30-40.

Istoria scrisa a Australiei a inceput in anul 1606, cand in timpul unui voiaj stiintific din orasul indonezian Bantam, navigatorul olandez Willem Janszoon care comanda nava Dyfken a ajuns pe continentul australian.

Desi au fost facute mai multe propuneri de colonizare intre anii 1717-1744, nu a existat interes pentru astfel de actiuni, pe motiv ca aborigenii erau mult mai putin interesati in schimburi comerciale cu europenii, decat erau locuitorii din Indiile de Est, China si Japonia. Cu exceptia unor vizite ulterioare ale olandezilor in partea de vest a continentului, Australia a ramas in general nevizitata de europeni, pana la primele explorari britanice. In 1769, locotenentul James Cook, comanda nava HMS Endeavour in drum spre Tahiti, avand si instructiuni secrete de la Amiralitate sa sa localizeze presupusul Continent de Sud. In 19 aprilie 1770, echipajul navei a observat coasta de est a Australiei si nava a acostat la Botany Bay.

In 1772, o expeditie franceza condusa de Louis Aleno de St. Alouam a marcat prima revendicare de suveranitate asupra coastelor de vest ale Australiei, dar nu s-a continuat cu colonizarea acesteia.

Ambitia regelui Suediei, Gustav al III-lea te a forma o colonie pentru tara sa in 1786 a ramas de asemeni neterminata. Colonizarea Australiei nu a avut loc pana in 1788 cand conditiile economice, tehnologice si politice ale Marii Britanii au facut posibila o astfel de actiune si mare efort de a trimite o flota compusa din 11 nave cu aproximativ 1487 de oameni (incluzand 778 de detinuti), pentru a crea prima colonie europeana in New South Wales. Flota a fost condusa de capitanul (mai tarziu amiral) Arthur Phillip.

In 1779, Sir Josheph Banks, eminentul om de stiinta care l-a insotit pe locotenentul James Cook in voiajul sau din 1770, recomandase Botany Bay ca o zona potrivita. Banks, impreuna cu James Matra, au intocmit un plan de stabilire a unei asezari in New South Wales, continand un set complex de motive pentru o astfel de asezare.

La cateva zile dupa sosirea la Botany Bay, flota s-a mutat la Port Jackson, considearat ami potrivit, iar pe 26 ianuarie 1788 a fost stabilita o asezare. Aceasta data devenit mai tarziu ziua nationala a Australiei. Colonia a fost proclamata formal de Guvernatorul Arthur Phillip pe 7 februarie 1788 la Sydney Cove in Port Jackson.

Colonia includea si actuala Noua Zeelanda, care a fost administrata ca parte a New South Wales, guvernul britanic renuntand insa la Noua Zeelanda, plus alte insule din Marea Sudului in 1817.

Jan Bassett estimeaza ca intre 1788 si 1868, 161.700 de detinuti (din care 25.000 erau femei) au fost transportati in coloniile australiene din New South Wales, Van Diemen (Tasmania) si Australia de Vest, majoritatea fiind recidivisti.

Primii 5 guvernatori ai noii colonii, au realizat importanta popularii acestei zone, dar guvernul britanic a ramas destul de indiferent. Incepand cu anii 1820, numerosi intreprinzatori au inceput sa soseasca si guvernul a inceput o actiune de atragere a acestora in numar cat mai mare.

Asezari separate si mai tarziu colonii, au fost create , cum ar fi Australia de Sud (South Australia) in 1836, Noua Zeelanda (New Zealand) in 1840, Queensland in 1859. Teritoriul de Nord (Northern Territory) a fost fondat in 1863 ca parte a Australiei de Sud.

Suprafete masive de teren au fost folosite pentru agricultura si multe alte scopuri in primii 100 de ani de colonizare europeana. Aceste actiunis I importul de animale cu copite, i-au afectat serios pe indigenii australieni, reducandu-le resursele pe care se bazau pentru hrana , adapost si alte elemente esentiale. Toate acestea i-au fortat sa se mute in zone mai restranse, numarul lor reducandu-se, datorita nou introduselor boli si lipsei de resurse. Indigenii au luptat impotriva colonistilor intre anii 1788 si anii 1920, in aceste conflicte murind aproximativ 20.000 de indigeni, si 2000-2500 de europeni. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, multi indigeni australieni din sud-estul Australiei, au fost mutate, de multe ori fortat, in rezervatii si misiuni.

Descoperirea aurului a fost atribuita lui Edward Hammond Hargraves, langa Bathurst, New South Wales, in februarie 1851. Goana dupa aur a adus multi imigranti in Australia din Marea Britanie, Irlanda si Europa continental, America de Nord si China. De exemplu, populatia coloniei Victoria a crescut rapid de la 76.000 in 1850, la 530.00 in 1859. Au aparut aproape imediat probleme intre cautatorii de aur, in particular pe terenurile aglomerate, cauza sistemul de licente acordat de administratia coloniala. Dupa un numar de petitii pentru reforma, violent a erupt la Ballart la sfarsitul anului 1854.

In dimineata zilei de 3 decembrie 1854, soldatii britanici si politia, au atacat o baricada a cautatorilor de aur, iar in urma unei lupte scurte 30 de mineri au fost ucisi, iar un numar necunscut dintre acestia au fost raniti. Cateva luni mai tarziu, o comisie regala a facut schimbari cu privire la administrarea tereburilor aurifere, recomandarile acesteia incluzand renuntarea la licente si drepturi pentru mineri.

In 1855, New South Wales a fost prima colonie care si-a castigat dreptul de guvernare proprie, administrandu-si propriile afaceri in timp ce era parte a imperiului. Au urmat Victoria, Tasmania si Australia de Sud in 1856, Queensland in 1859 si Australia de Vest in 1890.

Era cautatorilor de aur a condus la o lunga perioada de prosperitate. Aceasta a fost sprijinita si de investitiile britanice si cresterea continua a pastoritului si industriei miniere, plus transporturile eficiente pe calea ferata, rauri si mare. In 1891, populatia ovina a Australiei era estimate la 100 milioane iar veniturile din exploatarea aurului desi scazusera, erau estimate la acea vreme la 5.2 milioane lire sterline. Expansiunea economica a ajuns pana la urma la un sfarsit si anii 1890 au fost ani de recesiune economica, simtita cel mai tare in Victoria si capitala sa, Melbourne.

Sfarsitul secolului al XIX-lea s-a caracterizat pana la urma intr-o crestere in orase din sud-estul Australiei. Populatia Australiei (excluzand aborigenii care nu erau inclusi in recensaminte) in 1900 era de 3.7 milioane, aproape 1 milion dintre acestia locuind in Melbourne si Sydney. Mai mult de doua treimi din populatie locuia in orase, facand Australia una din cele mai urbane societati in lumea vestica.

In 1895, au inceput sa apara interese puternice, inclusiv in randul unor politicieni din colonie si a unor ziare, de crestere a a dorintei de identitate nationala. La sfarsitul anului 1899, dupa multe dezbateri ale colonistilor, cetatenii din cinci din cele sase colonii australiene au votat in cadrul unor referendumuri, in favoarea unei constitutii de formare a Federatiei Australiei de Vest. Actul “Commonwealth of Australia Constitution Act (UK)” a fost aprobat pe 45 iulie 1900 si a primit aprobarea regala din partea reginei Victoria, pe data de 9 iulie 1900.

Confederatia Australiei (Commonwealth of Australia) a inceput sa existe cand Constitutia Federala a fost proclamata de Guvernatorul General, Lordul Hopetoun, la 1 ianuarie 1901. Primele alegeri au avut loc in martie 1901, primul prim-ministru din istoria Australiei fiind Edmund Barton.

Una dintre primele legi aprobate de noul parlament Australian a fost “Immigration Restriction Act 1901”, care avea scopul de a restriction imigrarea din Asia (in special din China), legea avand un suport puternic, cu tot rasismul fatis de care dadea dovada. Legea a trecut de ambele camera ale parlamentului si a constituit elemental principal al legii imigratiei in Australia pana a fost abandonata in anii ’50.

Pana in anul 1901, unitati de soldati din toate cele sase colonii australiene au fost active ca parte a fortelor britanice in Razboiul Boer, Cand guvernul britanic a cerul mai multe trupe din Australia la inceputul anului 1902, guvernul Australian a trimis un contingent national de 16.500 care s-au oferit voluntari, pana la sfarsitul razboiului in iunie 1902. Australienii s-au simtit insa vulnerabili acasa.Alianta Anglo-Japoneza din 1902 a permis Royal Navy sa-si retraga vasele din Pacific pana in 1907, australienii vazandu-se ca un avanpost izolat, in cazul unui razboi. Vizita impresionanta a flotei americane Great White Fleet in august-septembrie 1908, a determinat guvernul Australian sa puna accentul pe o flota australiana. In 1913, cuirasatul Australia, conducea flota roiala australiana (Royal Australian Navy).

Australia si-a dobandit statutul de stat suveran si independent dupa Primul Razboi Mondial, in urma actului “Statute of Westminster” al parlamentului Marii Britanii, care preciza egalitatea legislativa pentru toate dominioanele cu guvernare proprie din Imperiul Britanic si Marea Britanie. Cu toate acestea, Australia nu a ratificat acest act pana in 1942. Conform istoricului Frank Crowley, aceasta s-a intamplat deoarece Australia a fost foarte putin interesata in a-si redefini relatia cu Marea Britanie pana la criza celui de Al Doilea Razboi Mondial.

Actul “Australia Act 1986” a inlaturat orice alte legaturi ramase intre parlamentul britanic si statele australiene.

De la 1 febriarie 1927 pana la 12 iunie 1931, Teritoriul de Nord (Northern Territory”) a fost divizat in Australia de Nord (North Australia) si Australia Centrala (Central Australia), la latitudinea 20º S. New South Wales a renuntat un teritoriu de 6.667 hectare, numit Jervis Bay Territory, in 1915, iar printre cele alipite se numara Norfolk Island (1914), Ashmore Island, Cartier Islands (1931), Teritoriile Antarctice Australiene (Australian Antarctic Territory) transferate de la Marea Britanie (1933), Heard Island, McDonald Islands si Macquarie Island transferate de la Marea Britanie (1947).

Regiunea Federal Capital Territory (FCT) s-a format din New South Wales in 1911, pentru a oferi o locatie pentru nou propusa capitala federala Canberra (Melbourne a fost sediul guvernului din 1901 pana in 1927). FCT a fost redenumita Australian Capital Territory (ACT) in 1938. Regiunea Northern Territory a fost transferata de sub controlul guvernului sud-australian catre confederatie in 1911.

Izbucnirea Primului Razboi Mondial in Europa, in august 1914, a implicat automat toate coloniile si dominioanele britanice.

Aproximativ 416.000 de australieni au luptat voluntar pe front, intre anii 1914-1918, dintr-o populatie totala de 4.9 milioane, ceea ce, conform estimarilor istoricului Lloyd Robson a reprezentat o treime pana la jumatate dintre barbatii care se puteau inrola.

Prima experienta de razboi a fortelor australiene (“Australian Imperial Forces”, sau pe scurt “AIF”) a insemnat sic ea mai mare pierdere intr-o singura confruntare din intreaga istorie militara a Australiei. In iulie 1916, la Fromelles, AIF a avut 5.533 de oameni ucisi sau raniti in 24 de ore.

Peste 60.000 de australieni au murit si 160.000 au fost raniti in timpul Primului Razboi Mondial.

Succesul Revolutiei Bolsevice din Rusia a reprezentat un pericol in ochii multor australieni, iar in acelasi timp o sursa de inspiratie pentru un mic grup de socialisti. In 1920 a luat fiinta Partidul Comunist al Australiei, care a ramas active pana in ziua de azi, cu toate va acesta s-a scindat de cateva ori si a fost interzis in 1940-1942, urmat de o noua incercare de a fis scos in afara legii in 1951.

In anii ’20, guvernul Australian a recurs la imprumuturi externe foarte mari. Cu toate ca beneficia de un system reciproc de schimburi comerciale cu Marea Britania (Imperial preference), balanta comerciala a Australiei in comertul cu Marea Britanie a fost negativa. In perioada 1924-1928, 43.4% din totalul importurilor au fost cele din Marea Britanie, in timp ce exporturile catre aceeasi tara au reprezentat doar 38.7% din total. Granele si lana erau cam doua treimi din toate exporturile australiene si se considera ca este periculos ca economia australiana sa se bazeze doar pe aceste marfuri la export. Tot in aceasta perioada Australia a cunoscut o dezvoltare semnificativa a transporturilor, incluzand introducerea motoarelor cu abur pe vasele comerciale si dezvoltarea si imbunatatirea cailor ferate si a transporturilor rutiere.

Marea Criza a anilor ’30 a fost o catastrofa economica care a afectat sever cele mai multe tari ale lumii, iar Australia nu a fost imuna acestui fenomen, considerandu-se ca a fost printre cele mai afectate tari din vest, alaturi de Canada si Germania. Dependenta Australiei de exporturi a lasat tara extrem de vulnerabila la fluctuatiile pietei internationale. Desi inca exista discutii pe acest subiect, rata foarte ridicata a somajului in perioada crizei economice, este mentionata in multe cazuri ca fiind in perioada de varf de 29%, in 1932.

Pana la sfarsitul anilor ’30, apararea nu a constituit o problema semnificativa pentru australieni. La alegerile din 1937, ambele partide politice au marit cheltuielile cu apararea, in contextul cresterii agresiunii Japoniei asupra Chinei si a Germaniei asupra Europei. Au existat diferente de opinii in ceea ce priveste cheltuielile cu apararea. Partidul Australiei Unite (United Australia Party, sau pe scurt UAP) a sugerat cooperarea cu Marea Britanie, ducand o politica de “aparare imperiala”, bazandu-se pe baza navala britanica din Singapore si pe flota britanica (Royal Fleet), pe care sperau sa le foloseasca la nevoie. Cheltuielile cu apararea in anii interbelici au reflectat aceasta prioritate. In perioada 1921-1936, un total de 40 milioane lire sterline s-au cheltuit pentru Flota Regala Australiana (Royal Australian Navy, sau RAN), 20 milioane lire sterline cu armata terestra (Australian Army) si 6 milioane lire sterline cu Fortele Regale Aeriene Australiene (Royal Australian Air Force, sau RAAF). In 1939, flota, care includea doua cuirasate grele si patru cuirasate usoare, era cea mai bine echipata pentru razboi.

Duninica, 3 septembrie 1939, Prim Ministrul Robert Menzies a facut un anunt national la radio, prin care aducea la cunostinta australienilor ca datorita invaziei Poloniei de catre Germania, Marea Britanie a declarat razboi Germaniei si ca rezultat, Australia este deasemeni in razboi, un razboi pe care l-a considerat just.

In 1940-1941, fortele australiene au jucat un rol proeminent in luptele de pe teatrul de razboi mediteranean. Razboiul a venit si mai apropape de casa, cand vasul HMAS Sydney a fost pierdut cu echipaj cu tot, in lupta cu vasul german Kormoran in noiembrie 1941.

Dupa atacurile de la Pearl Harbor si in statele aliate din Asia de Est si Pacific din 8 decembrie 1941 (ora Australiei), Primul Ministru John Curtin a insistat ca fortele australiene sa fie aduse acasa, pentru a lupta impotriva Japoniei. Dupa infrangerea aliatilor in Batalia pentru Singapore din 1942, cand Marea Britanie a suferit cea mai mare capitulare din istoria unor forte conduse de britanici, 15.000 de soldat australieni au devenit prizonieri. Cateva zile mai tarziu, Darwin a fost puternic bombardat de avioanele japoneze, prima data in istorie cand teritoriile australiene au fost atacate de forte inamice. In urmatoarele 19 luni, Australia a fost bombardata de aproape 100 de ori. Socul infrangerii britanice in Asia in 1942 si pericolul invaziei japoneze, a dus la indreptarea Australiei catre Statele Unite ca un nou aliat.

Guvernul luiCurtin a creat o stransa alianta cu Statele Unite si o schimbare fundamental in politica externa a Australiei a inceput. Generalul american Douglas MacArthur, comandantul suprem al aliatilor in Pacificul de Sud-Vest si-a mutat sediul general in Australia, in martie 1942.

Australia nu a fost niciodata considerata ca un adversar militar decatre japonezi, ci intentia acestora a fost de blocada si presiune psihologica pentru a forta Australia sa devina neutra.

Intre iulie si noiembrie 1942, fortele australiene au respins incercarile japoneze in Port Moresby. Batalia de la Milne Bay in august 1942, a fost prima victorie a aliatilor impotriva fortelor de uscat japoneze. In perioada noiembrie 1942 si ianuarie 1943, a avut loc Batalia de la Buna-Gona, care a dat tonul stagiilor finale ale campaniei din Noua Guinee, care a tinut pana in 1945. Acesteia, i-a urmat ambitiosul asalt condus de australieni, asupra bazelor japoneze din Borneo.

La sfarsitul razboiului, numarul celor care au fost implicati a ajuns la 727.200 (din care 557.800 au fost in afara tarii) barbati si femei in armata terestra (Australian Army), 216.900 in fortele aeriene (RAAF) si 48.900 in fortele navale (RAN). Peste 39.700 au fost ucisi sau au murit ca prizonieri de razboi, din care aproximativ 8.000 au murit ca prizonieri de razboi ai japonezilor.

Dupa terminarea celui de Al Doilea Razboi Mondial, guvernul australian a incurajat puternic un program de imigrare europeana masiva. Pe langa imigrantii traditionali din Marea Britanie, pentru prima data au sosit un numar mare de imigranti din sudul si centrul Europei. O economie infloritoare care era intr-un contrast puternic cu ravasita economie europeana de dupa razboi, a facut posibil ca imigrantii nou sositi sa gaseasca de lucru prin programe asistate de govern. Doua milioane d eemigranti au venit intre anii 1948 si 1975.

In 1951 a fost semnat Tratatul de aparare ANZUS, cu Statele Unite si Noua Zeelanda si Australia a trimis trupe in Razboiul Coreean. Melbourne a gazduit Jocurile Olimpice de vara din 1956 si in colaborare cu Marea Britanie a intreprins teste nucleare si lansari de rachete in apropiere de Woomera in Australia de Sud. Populatia a ajuns la 10 milioane in 1959.

Din 1951, Australia a fost un aliat formal al Statelor Unite, pe baza tratatului ANZUS si a luptat in Razboiul din Vietnam. Legaturile constitutionale finale intre Australia si Marea Britanie au luat sfarsit in 1986, odata cu promulgarea legii Australia Act 1986, terminandu-se cu orice rol al britanicilor in statele australiene.

Australia ramane o monarhie constitutionala, cu Regina Elisabeta a II-a ca Regina a Australiei.