Post Scriptum
Dupa aproape 6 ani de la ultimul meu post in acest jurnal, si urmare a
email-urilor primite de la cititorii jurnalului care ma intreaba “Cum e
in Australia dupa atatia ani?”, am decis sa raspund prin acest “post
scriptum”. Nu intentionez sa mai scriu, postul de mai jos va ramane o
exceptie de la regula mea de a nu mai continua acest jurnal, consider ca
am dreptul la intimitate si ca nu mai am ce spune nou si interesant
despre Australia, tot ce am avut de spus am scris in acest jurnal.
Nu am vrut si nu vreau sa devin un ceea ce se numeste acum
“blogger”, desi am fost printre primii care a creat un blog inca
dinainte ca aceste website-uri sa devina la moda. Nu e relevant nici
faptul ca am socializat pe internet inaintea exploziei retelelor de
socializare, am creat un website de la zero unde mi-am descris viata de
zi cu zi intr-o maniera interesanta si utila dupa parerea mea. Ceea ce e
important e ca am fost citit, iar jurnalul meu australian a fost
apreciat de foarte multi dintre dumneavoastra. Va multumesc pentru
acesta!
Totodata, dat fiind ca de 6 ani n-am mai schimbat nimic la site, am
considerat necesar sa modific interfata jurnalului si sa fac un website
modern si interactiv. Am dat posibilitatea cititorilor sa faca cunoscute
(share) articolele mele in principalele retele de socializare (Google
+1, Google Buzz, StumbleUpon, Digg, Delicious,Twitter si Facebook), sa
placa (“Like”) sau sa voteze (“Rate”) un articol. De asemenea,
cititorii care se inregistreaza pe site pot acum sa comenteze posturile
mele si sa interactioneze intre ei. In limita timpului disponibil voi
comenta si eu atunci cand voi considera necesar.
Le multumesc si celor care mi-au scris, am citit cu interes
email-urile domniilor voastre dar din pacate nu mi-am gasit timp sa le
raspund. Va rog sa considerati acest articol ca un raspuns…
Multi dintre cititori imi cer sfaturi, imi prezinta situatia lor si
ma intreaba daca au sanse de emigrare. Nu imi permit sa dau aceste
sfaturi din trei motive: primul si cel mai important este ca nu am
calificarea necesara de a da sfaturi in privinta emigrarii, nu pot sa ma
transform intr-o sursa de informatii din acest domeniu pentru ca nu
sunt un agent de emigrare care are in fisa postului aceasta indatorire;
in al doilea rand, nu mai sunt la curent cu legile in privinta emigrarii
care in sase ani de zile s-au schimbat de cateva ori, ar fi nedrept si
imoral din partea mea sa sfatuiesc pe cineva in aceste conditii. Si in
ultimul rand nu am timpul necesar acordarii de asistenta in emigrare,
primesc zilnic cateva emailuri de la cititori, fizic nu as avea timp sa
raspund fiecaruia; nu pot face selectii de genul: la acesta o sa
raspund, dar la acesta nu, este exclus asa ceva. Sigur ca din punct de
vedere uman as vrea sa ajut, sincer imi pare rau ca nu pot face mai
mult. Sunt in cautarea unei solutii pentru aceasta situatie, dar in
acest moment, mai mult decat acest website si link-urle puse la
dispozitia dumneavoastra nu am ce sa fac decamdata…
Cum e Australia dupa 6 ani? E la fel de frumoasa, poate chiar mai
frumoasa decat la inceput! Am devenit cetatean Australian (si sunt
mandru de asta!), am o sotie frumoasa si buna, am un job excelent si
locuiesc intr-o casa spatioasa intr-o suburbie linistita. Viata mea
a…evoluat.
Anul acesta am fost in Romania, prima data dupa 6 ani si m-am simtit
bine acolo, dar tara mea este Australia, aici e patria mea si aici mi-e
bine. Multa lume m-a intrebat “De ce nu te intorci? Uite, a crescut si
la noi nivelul de trai, s-au construit atatea, suntem in UE, deci ne
dezvoltam”.
In primul rand ca nu cred in UE, cred ca am zis-o si acum 6 ani
undeva in jurnalul meu, se pare ca timpul mi-a dat dreptate. Putini stiu
ca bazele UE au fost create in 1957 prin tratatul de la Roma, pe atunci
se numea EEC (European Economic Community) sau “Piata Comuna” cum era
popular cunoscuta. Aceasta “Common Market” la randul ei a evoluat din
“Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului”, formata in 1950 de
Franta, Germania, Italia, Luxembourg, Belgia si Olanda, pentru a ajuta
relansarea industiei grele a acestor tari dupa efectele devastatoare ale
celui de-al doilea razboi mondial. O piata comuna intre toate tarile
Europei are sens si in ziua de azi, libera circulatie a marfurilor
si serviciilor, a populatiei, toate acestea sunt lucruri bune, nimeni nu
constesta aceste beneficii. Dar ce a devenit UE in 30 de ani? Acum UE
are 27 de membri din care 15 sunt blocati cu o moneda unica (deci fara
sistem monetar propriu, unul dintre simbolurile suveranitatii unui
stat), e condusa de un grup elitist format din birocrati de profesie si
are un “Parlament European” alcatuit de politicieni care au prea putine
legaturi cu populatia a caror tari se presupune ca le reprezinta…Deci se
poate spune fara a gresi ca Uniunea Europeana a devenit o uriasa
institutie birocratica fara nici un fel de relevanta la nivelul tarilor
componente, e o utopie, un vis frumos dar care nu are un fundament
solid. Nu poti impune legi si reguli unitare unor tari care in afara de
faptul ca se afla pe acelasi continent nu au o alta legatura care sa le
tina impreuna, care sa le uneasca. E vorba de limba, de cultura, de
mentalitati, de diferentele dintre nord si sud, dintre bogati si de
saraci….Nu exista in istorie nici un caz de uniuni sau confederatii
inter-nationale care sa se fi dovedit viabila. Nu se poate vorbi de
“natiunea europeana” sau de “statele unite ale europei”, acestea sunt
concepte artificiale si false.
Despre “suntem pe drumul cel bun”, am vazut clar pe ce fel de drum
suntem, faptul ca mi-a expirat pasaportul romanesc si n-am reusit sa-mi
fac unul nou, ca nu mi-am putut inregistra casatoria in Romania si ca de
abia, cu chiu cu vai, am reusit sa-mi fac cartea de identitate (la ce
mi-o mai trebui!?), toate acestea spun multe despre “progres”.
Da, sunt malluri mai multe, masini mai multe, sosele mai bune dar
acestea nu inseamna ca se traieste mai bine in Romania. De cand masina
reprezinta un standard ridicat de viata? Poate in ochii unora care
asculta ”am gagica cea mai tare si masina cea mai mare”. Si de cand
numarul magazinelor a devenit un etalon al civilizatiei? Iar preturile
sunt in multe cazuri la fel sau chiar mai mari decat in Australia
(benzina de exemplu), ceea ce nu pot spune despre venituri.
Australia mi-a schimbat viata, am devenit mai linistit, mai
relaxat…Dupa Napoleon Perdis am mai schimbat doua joburi, de patru ani
lucrez la aceeasi companie in domeniul financiar bancar. Este cel mai
lung job al meu de pana acum, ma simt excelent acolo, desi as putea avea
multe de spus despre avantajele si dezavantajele de a lucra pentru o
mare corporatie. Intr-un fel sau altul toti facem acest pact Faustian,
nu cred ca exista cineva care sa poate spune ca are numai avantaje si
nici un dezavantaj la locul de munca. Intotdeauna e loc de mai bine…
Australia nu e un loc idilic, nu toate sunt perfecte aici, dar avem
un orizont, stim ceea ce vrem si incotro ne indreptam, simtim ca suntem
sprijiniti de sistem, iar interactiunea cu autoritatile este mai mult
decat placuta.
Pe plan material am tot ce imi doresc, pot spune ca nu-mi lipseste
nimic. De fapt materialul a fost cel mai usor de indeplinit, m-am
inconjurat de lucruri frumoase si utile intr-un timp foarte scurt. Stiu
ca pentru foarte multi romani conteaza marimea televizorului din
sufragerie, sau daca e plasma sau LCD. Acestea sunt lucruri care chiar
n-au relevanta, sunt bunuri materiale pe care le cumperi doar pentru
tine, pentru folosul tau si nu ca sa arate un standard de viata. Toata
lumea are aici tot ce-i trebuie, depinde de gustul si prioritarile
fiecaruia ce marca, ce marime sau de cate electrocasnice are nevoie.
La fel si cu masinile, am observat in Romania obsesia romanilor cu
masinile. Ce rost are sa posezi un Porsche Cayenne cand tu n-ai bani
sa-ti platesti intretinerea si locuiesti cu parintii, sunt lucruri care
depasesc puterea mea de intelegere. A, daca vrei sa agati gagici (tute
la fel ca tine, care au permanent mana in erectie prezentandu-si Louis
Vuittonul fals “made in Indonesia”), daca vrei sa o arzi manelistic la
volanul unei masini de lux, vrand astfel sa epatezi si sa arati ca esti
un ghiorlan si un gibon, daca astea sunt prioritatile tale….be my
guest…Eu ma bucur ca nu circulam pe aceleasi sosele, aici in Australia.
Am o masina frumoasa (rosie, cu doua usi, asa cum mi-am dorit
dintotdeauna), pe care mi-am luat-o in rate si am platit-o in trei ani,
locuiesc cu chirie intr-o casa decenta, spatioasa, intr-o suburbie
verde, linistita, si sunt la cinci minute de statia de tren, lucru
foarte important in Sydney. De ce nu mi-am luat casa? Pentru ca nu cred
in proprietati, nu o am pe asta cu “real estate”. De fapt care posesie,
despre ce vorbim noi aici? Posedam noi ceva cu adevarat? Azi suntem si
maine…Si OK, lucrez pentru o banca, dar nu vreau sa si traiesc pentru o
banca…
Mi-am indeplinit visul a de face o scoala in Australia, simteam ca
acest lucru imi lipsea pentru a fi pe deplin integrat. Sunt recunoscator
companiei la care lucrez acum pentru ca a platit integral studiile mele
de Master in IT la Univestitatea din Sydney si ca m-a sustinut pe
parcursul celor doi ani de studii.
Am vizitat multe locuri frumoase aici in Australia, este o bucurie
pentru mine si sotia mea sa mergem in concediu sau intr-un weekend
prelungit la Port Stephens sau in Blue Mountains. Avem aici tot ce ne
trebuie, o viata frumoasa si fara griji importante, suntem linistiti si
ne putem concentra pe ceea ce ne place sa facem in loc de pe ceea ce
trebuie sa facem. Este foarte important acest lucru.
Nu pot sa-mi citesc propriul jurnal, am incercat sa citesc cateva
posturi de la cap la coada si am renuntat. Pot insa compara impresiile
mele de atunci cu ale unui copil care intra intr-un magazin cu dulciuri
pentru prima data in viata lui. Acolo sunt multe prajituri, bomboane,
inghetata si tort, iar bietul copil care nu a mai vazut in viata lui asa
ceva e fascinat si uluit ca poate exista un asemenea loc. Am avut si
poate ca mai am o inocenta primordiala, am fost si inca mai sunt un
entuziast si un optimist…
Imi pastrez insa parerea ca Australia este un pamant binecuvantat, ca
este o tara in care merita sa traiesti. Dupa sase ani aici, consider ca
emigrarea mea a fost o buna idee, incurajez si pe altii sa faca acest
pas dificil dar care mie mi-a adus linistea si echilibrul pe care le
cautam in viata mea.
Ii multumesc sotiei mele pentru sprijinul, bunatatea si intelegerea
de care a dat dovada pe parcursul acestor ani, fara ajutorul ei nu as fi
reusit sa studiez si sa muncesc in acelasi timp, nu as fi putut sa-mi
realizez acest vis. Datorita ei am avansat si pe plan profesional dar si
uman, ea m-a sustinut, m-a inteles si m-a suportat intotdeauna. Ea este
si va fi intotdeauna cel mai bun prieten al meu, un partener pe care ma
pot baza si in care am deplina incredere. Sotiei mele Marcela ii dedic
acest nou website.
Gabriel Neagu