Experienta in Australia

Emigrare Australia

Postat de langfjorden pe forumul Softpedia

Randurile de mai jos sunt un rezumat al experientei mele cu emigrarea. In mod intentionat am lasat deoparte detaliile care nu sunt relevante direct emigrarii (locatii, detalii profesionale etc). Nu este o lectie in cum si de ce sa emigrezi nici o promovare a emigrarii ca o solutie spre o viata mai buna. Daca cititorul gaseste in aceste randuri o idee, o noua perspectiva sau un zambet ele si-au atins scopul.

Context

Crescand in Romania comunista emigrarea era un vis indepartat pentru multi dintre cei din jurul meu. Majoritatea cunoscutilor mei aveau pe cineva sau au auzit de cineva care a reusit sa plece si sa se realizeze dincolo asa ca era un subiect discutat frecvent mai ales cand se punea si bautura pe masa.

Motivatia si demersurile

Petru mine emigrarea nu a starnit nici un interes pana la inceputul anilor 90’ cand am terminat facultatea si am inceput sa lucrez. Dupa facultate m-am angajat in domeniu in care am studiat, aveam servici bun, castigam bine si eram apreciat la servici. Desi castigam bine pentru acele timpuri un calcul simplu imi spunea ca nu am nici o sansa sa agonisesc mare lucru in viata (apartament, masina etc) decat daca castig la loto, pronosport sau o sa primesc vreo mostenire, care nu avea de unde sa vina. Atunci emigrarea a devenit o optiune in cautarea bunastarii. Am inceput sa studies variantele de emigrare si ce implica procesul. De la inceput am stiut ca nu sunt pregatit sa ma duc sa lucrez ilegal, sa dorm pe unde apuc si sa mananc slanina si ceapa saptamani la rand ca sa pot sa fac economii.

Cu cat am studiat procesul mai mult am ajuns la concluzia ca emigrarea este o investitie pe termen lung si ca merita urmata numai in contextul in care cauti o schimbare substantiala a vietii tale (spre deosebire de situatia in care cauti destula bunastare ca sa-ti pui gresie in baie sau sa-ti iei o masina dupa care vor intoarce cunoscutii capul cu invidie cand esti oprit la semafor). Am facut o lista cu tarile ce aveau programe de emigrare la data respectiva si am ajuns la: Canada, Australia, Venezuela si USA. Venezuela a picat din cauza limbii, Canada a picat din cauza ca imi cereau sa am bani in banca (daca aveam bani nici nu m-as fi gandit sa plec) iar procesul pentru USA in situatia mea era mult prea indelungat si complicat. Australia a ramas unica varianta, am studiat procesul, am aplicat ca Independent Skilled Migrant mi-am dat testul IELTS, mi-am echivalat meseria de inginer, am facut vizita medicala si am primit viza in 11 luni de la depunerea aplicatei la Belgrad.

Plecare

Cu viza in mana m-am dus la servici si i-am zis sefului ca plec. Seful, care pana atunci nu stia de intentiile mele, un om intelept, m-a indemant sa ma gandesc o zi sau doua si mi-a oferit o promovare daca decid sa raman. Ajuns acasa mi-am facut calculele si chiar cu salariu crescut dupa eventuala promotie mi-ar fi trebuit 10 ani sa-mi iau o masina si 30 de ani sa economisesc pentru un apartament. Am decis sa emigrez. Am luat bani imprumut de la sora-mea cat sa-mi ajunga de un bilet numai dus Bucuresti – Melbourne si sa-mi ramana si ceva bani de buzunar.

Odata ajuns, inceputuri

Am ajuns in Adelaide (via Melb) in Oct 95 cand Australia iesea incet din “the recession we had to have” (Paul Keating, Prime Minister 91 - 96). Aveam vreo 800 de dolari ramasi si 17kg de haine intr-o valiza. Joburi nu se gaseau nici daca vroiai sa speli vase sau sa maturi strada. M-am inscris la cursuri gratuite pentru emigranti si petreceam cel putin 4 ore pe zi in biblioteca din centru citind ziare si studiind istoria Australiei. La cursuri am intalnit multi alti emigranti, printre ei si romani, oameni de treaba, cu care m-am inteles foarte bine si cu care mai tin lagatura si acum dupa 15 ani. Am inceput sa trimit CV-uri peste tot unde as fi avut vreo sansa. Nu aveam computer, internetul era la inceputuri asa ca totul se facea prin imprimanta si prin posta. Pregateam si trimiteam cam 5 CV-uri pe saptamana. Desi primeam ajutor de somaj si ma descurcam cu banii cat sa traiesc am inceput sa disper si m-am dus la biroul de somaj hotarat sa iau orice job, oricare ar fi numai sa lucrez ceva. Acolo am intalnit o doamna care a avut rabdare, s-a uitat la situatia mea si mi-a dat cel mai bun sfat pana la momentul respectiv: “give yourself some time”. La sugestia ei mi-am acordat sase luni ca sa gasesc ceva in meseria mea, daca nu iesea nimic eram pregatit sa lucrez orice.

Dupa cateva saptamani, printr-o intamplare, mi-am dat seama ca nu ma cauta nimeni pentru ca nu dau un nr telefon in CV – asa ca am platit sa-mi instalez telefon. Dupa aia am inceput sa primesc telefoane de la cei interesati dar engleza mea afectata de lipsa de incredere nu m-a ajutat sa prind un interviu. Dupa cinci luni engleza mea era mai poleita si puteam vorbi cu incredere in relatiile cu potentialii angajatori. Atunci au inceput sa vina invitatiile la interviu, patru intr-o singura saptamana. Am acceptat doua invitatii, am primit oferte de angajare de la amandoua si am acceptat-o pe cea care imi oferea mai putini bani dar imi dadeau casa cu chirie minima. Cand mi-a venit contractul de angajare in posta m-am dus la prietenii mei romani cu trei sticle de slibovita si le-am topit intr-o seara.

Landing that dream job, now what!

M-am mutat in WA si am inceput serviciul intr-o joi. Vinerea aceea am avut o sedinta de departament si nu am inteles nici 50% din ce s-a discutat la sedinta timp de o ora. Mi-am petrecut sfarsitul de saptamana gandindu-ma daca o sa pot face fata noului mediu. Eram entuziasmat si ingrijorat in acelasi timp – lumea in care ma invartisem pana atunci vorbea o engleza curata si articulata si stiind ca sunt emigrant vorbeau rar cu mine ca sa inteleg. In mediu industrial oamenii vorbeau cu accent greu, foloseau multe idioame si vorbeau foarte repede, nu le pasa daca eu inteleg sau nu. Ca si cum incepusem sa fac in Adelaide imi exersam intonatia in oglinda seara, memoram cuvinte si expresii si ma uitam mult la televizor in speranta sa-mi calibrez auzul pentru noul accent.

Primul an a fost greu pana cand m-am acomodat, aptitudinile mele ingineresti nu au fost niciodata o problema doar mediu acela atat de strain in care trebuia sa functionez dupa reguli care nu le intelegeam – nu puteai sa te uiti dupa fundul femeilor pe corridor, sa injuri la liber si bei seara cat vrei cu colegii in oras (in caz ca te povestesc a doua zi la servici de cum te-ai facut ferfelita si strici imaginea companiei). Dar din observatiile mele, in general colegii mei din companie nu erau mai capabili, mai clarvazatori sau mai buni in general (erau cu adevarat cativa oameni exceptionali dar putini). Asa ca am decis ca vreau sa promovez si ca sunt dispus sa fac orice am de facut sa devin ca ei: sa ma transform intr-un Australian de origine romana. Am revenit la oglinda, de data asta exersand un salut Australian care consta dintr-o miscare in plan vertical al barbiei inspre stanga in timp ce tragi cu ochiul drept si spui “G’day mate” cu un accent unic Australian care este usor de recunoscut dar greu de explicat.

Transformarea

Imitarea salutului mi-a luat vreo saptamana dar restul transformarii mi-a luat cam un an. Am simtit ca transformarea era completa cand intelegeam toate glumele, spuneam bancuri la randul meu si ma certam cu seful meu in vis intr-o engleza fara cusur (in visele mele intotdeauna vorbesc engleza cursiv si fara accent). Mi-am dat seama ca sunt acceptat cu adevarat cam dupa un an si ceva cand am fost invitat de un alt department intr-un oras invecinat sa ii vizitez si sa vorbesc despre realizarile mele in domeniu sistemelor de planificare ce le introdusesem pe santierul unde lucram si care aveau mare success. Dupa aceea am inceput sa promovez. Dupa 5 ani am obtinut un transfer intr-o locatie mai favorabila iar dupa inca doi ani cu aceeasi companie am fost detasat in Canada pe timp de trei ani ca sa ajut la imbunatatirea performantei unei parti din companie. M-am intors in Australia sa lucrez pentru o alta companie care mi-a oferit un post superior, conditii mai bune si bani mai multi. Dupa trei ani jumate in Australia acum lucrez in Norvegia pentru o alta companie Australiana care recent a deschis un santier in nordul tarii. Ambitiile profesionale mi s-au redus, acum e mai important pentru mine sa am timp liber si sa fac munca care imi place si imi da satisfactie.

Concluzii

De-a lungul anilor am avut sansa sa cunosc multi emigranti (nu numai romani) oameni de success iar altii, mai putini, care sunt neintegrati, nu au reusit sa faca ce si-au propus si raman in continuare deziluzionati de locul si pozitia in care se afla. Am trecut prin toate emotiile extreme de care poate avea parte un emigrant, frustrari fara masura, satisfactii profesionale nebanuite, am plans de ciuda si singuratate, mi-a venit sa o strang de gat pe o tipa de la unemployment office cand mi-am dat seama ca habar n-are despre ce vorbeste si ca eu stiu mai mult ca ea despre drepturile mele (m-am abtinut) si am intalnit oameni exceptionali de toate natiile de la care am avut ce invata si simt ca sunt un om mai bun astazi pentru ca am avut prilejul sa lucrez cu ei. Dupa 15 ani de viata de “economic migrant” mi-e dor de locurile natale la fel ca in primul an, nu am reusit sa ma obinuiesc sa mananc cereale la micul dejun, vorbesc romaneste la fel de bine dar cu un vocabular mai putin bogat, prietenii mei cei mai buni (care stiu ca m-ar duce in spate prin desert daca ar fi nevoie) unul e australian din parinti italieni iar celalat e canadian, iar nasii nostri de nunta (sotia e romanca) sunt australieni care au ajuns dependenti de mamaliga si salata de vinete.

Privind in urma prin prisma experientei mele concluziile cele pot impartasii cu alti viitori emigranti s-ar rezuma in felul urmator:

• Emigrarea implica sacrificii, acestea vin inainte de realizari, cand va ganditi sa emigrati ganditi-va si ce sunteti pregatiti sa sacrificati
• Daca vreti o viata mai buna ganditi-va ce inseamna asta pentru voi, daca de exemplu vreti sa va puneti termopan, si sa va izolati blocul sunt cai mai usoare decat emigrarea pentru a le obtine
• Succes in emigrare = integrarea completa in noua societate, integrarea duce la acceptare care deschide portile spre toate realizarile ce vi le propuneti
• Un emigrant integrat nu este nicidecum un om care isi denunta originea, vorbeste perfect limba, fara accent, si isi schimba numele in ceva mai usor de pronuntat
• Emigrantul integrat este un localnic care isi pretuieste originea, limba materna, obiceiurile etc dar nu si le dispune in public ca o fatada
• Bariera cea mai mare in calea integrarii este atitudinea fata de societatea in care ati ajuns, o alta bariera, mai usor de trecut, este limba
• Cei care au cel mai mult de pierdut cu plecarea (care lasa in urma un servici bun, bunastare, pozitie sociala etc) se integreaza cel mai greu in noua societate
• Toate societatile vestice sunt imperfecte, idea ca odata plecat din Ro o sa va intalniti numai cu oameni educati si de treaba, lipsa de birocratie si toleranta in abundenta este falsa
• Idiotenia si mojicia, desi mai putin intalnite in lumea vestica nu sunt monopoluri romanesti